Cursul de Drept internațional privat european este predat în cadrul programului de masterat Instituții de drept privat. Dreptul internațional privat poate fi privit și ca un “drept al distanțelor”, al distanțelor sistemelor de drept între ele și ale tradițiilor pe care le întruchipează și compară, al distanțelor între relația privată (Sachverhalt) supusă localizării juridice și sistemele de drept cu care aceasta prezintă legături strânse. Sistemele de drept privat diferă, uneori substanțial, unele de altele, din punct de vedere al conținutului și metodei de reglementare. Chiar și codificările aparținând țărilor a căror tradiție se integrează în marea familie romano-germanică, cunosc diferențe notabile. Altfel spus, “distanțele” care le separă sunt deseori mai mari decât cele strict geografice. Spre exemplu, dreptul privat român este mai apropiat “ca distanță juridică” de cel francez decât de cel austriac sau german, chiar dacă, geografic, Franța este mai departe de România decât Austria sau Germania. Pe de altă parte, dreptul internațional privat oferă o nouă dimensiune de mișcare persoanei. Este cel care descătușează persona, permitându-i să evadeze din “țarcul” legiuitorului național, oferindu-i posibilitatea de alegere a legii aplicabile. Omul este relație, fiind chemat să-și caute singur proximitatea, s-o aleagă în funcție de gândirea și spiritul lui. Apartenența sa nu poate fi “dictată irevocabil” nici de faptul nașterii într-un anume loc, nici de spiritul civic național, nici chiar de maternitatea sa lingvistică. El se naște pe un teritoriu “național” (fără însă a fi, la momentul nașterii, sentimental național), este “alocat” și educat “național”, dar moare universal. Se naște și moare universal. Chiar dacă am trăit “sedentari”, pe același teritoriu, în aceeași limbă și cultură, părăsim acestă lume detașați de ele. Cursul își propune o analiză sistemică și sistematică a tuturor instituțiilor dreptului privat privite din perspectiva conflictelor de legi în spațiu, a conflictelor de jurisdicții și a recunoașterii hotarârilor străine, respectiv a acceptării actelor autentice străine. În raport de specificul cursului, sunt abordate și elemente specifice dreptului Uniunii Europene, precum certificatul european de moștenitor.
Titularul cursului este Prof. univ. dr. Dan Andrei Popescu.