Facultatea de Drept deschide anul universitar 2025 – 2026
Publicat:
La 29 septembrie 2025, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a deschis noul an universitar, cu o ceremonie discrete și simbolică dedicată studenților anului I. În Amfiteatrul Alexandru Angelescu, Decanul Facultății de Drept, domnul Șerban Diaconescu, a urat bun venit noilor studenți ai Facultății și a prezentat succint comunitatea juridică și comunitatea academică din care aceștia vor face parte. La deschidere au participat și alți profesori cu care studenții anului I se vor întâlni în primul semestru, respectiv titularul cursului de Drept roman, profesorul Mircea-Dan Bob Bocșan și titularul cursului de Teoria generală a dreptului, domnul Lect. univ. dr. Septimiu Puț, prodecanul Facultății de Drept.

