Universitatea clujeană este cu certitudine mai veche decât actuala Universitate Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. 12 mai 1581 este momentul nașterii pentru Academia Claudiopolitana, prima instituție cu statut universitar de pe teritoriul actual al României: „ … După obiceiul celorlalte academii din lumea creștină, hotărâm și decidem prin puterea prezentei scrisori, în temeiul deosebitei noastre dărnicii regești, ca cel care s‐a instruit cu vrednicie în literele umaniste, ebraice, grecești, latinești, și apoi va fi vrut să ajungă, prin judecata colegiului, la culmea uneia din cele două facultăți, fie de teologie, fie de filosofie, dacă va fi făcut dovada științei sale de carte, să poată să fie promovat la gradele de bacalaureat, magistru și doctor. Iar această promovare să aibă același drept, demnitate, excelență și strălucire pe care obișnuiesc și pot să o dețină de drept și din obișnuință astfel de promovări în academiile din Italia, Franța, Spania și Germania. Insistăm pe lângă scaunul Apostolic ca acest lucru să fie consfințit de autoritatea Suveranului Pontif iar colegiul să obțină în întregime privilegiile unei universități îndreptățite …”.
De acolo s-a evoluat spre Universitas Claudiopolitana, cea mai veche instituție cu statut și cu nume de universitate de pe teritoriul României, care în secolul XVIII avea patru facultăți: Filosofie, Drept, Medicină, Teologie.
Universitas Claudiopolitana a fost urmată de Universitatea maghiară din 1872, transformată în 1919 în prima Universitate românească. Universitatea Babeș-Bolyai a fost înființată, formal, în 1959, prin unirea Universității românești continuatoare a celei din 1919 (Victor Babeș) cu universitatea maghiară (Bolyai).
În sens academic o Universitate cu un grad de încredere ridicat, Universitatea Babeș-Bolyai se prezintă astăzi sub moto-ul Tradiție și Excelență prin Cultură – Știință – Inovație din 1581.
Toate detaliile sunt disponibile pe pagina web a Universității Babeș-Bolyai, la https://www.ubbcluj.ro.

