Conferința “Procedura civilă de la teorie la practică și înapoi”
Publicat:
La data de 5 iulie 2025 Facultatea de Drept a găzduit conferința intitulată “Procedura civilă de la teorie la practică și înapoi”. Evenimentul aflat la cea de-a treia ediție a fost organizat și anul acesta de Baroul Cluj, în colaborare cu INPPA – Centrul Teritorial Cluj și Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Editura Hamangiu și cu susținerea Uniunii Naționale a Barourilor din România, desfășurându-se în cadrul Zilelor Baroului Cluj, care a sărbătorit anul acesta 150 de ani de existență.
În prezența unui auditoriu numeros și interesat, conferința a propus discuții în trei paneluri și s-a bucurat de prezența unor invitați de marcă: președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, domnul Traian Briciu; decanul Baroului Cluj, doamna Flavia Maier; directorul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – Centrul Teritorial Cluj, doamna Stanca Gidro. Speakerii conferinței au abordat teme de maximă actualitate cum ar fi: Probleme legate de reprezentarea prin avocat (Prof. univ. dr. Traian Briciu); Probleme de actualitate privind proba cu înscrisuri în format electronic (Conf. univ. dr. Șerban Diaconescu); Penalitatea ca mijloc de forțare a executării silite în natură (judecător dr. Roxana Dan); Mai este de actualitate perimarea executării silite? (av. dr. Șerban Mircioiu).

