Născut la 3 noiembrie 1943 în localitatea Suciu de Sus, județul Maramureș, Liviu Pop a fost elev al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj- Napoca, în anii 1957-1959, al Liceului Teoretic „Ioan Slavici“ din Satu Mare, în anii 1960-1964, și al Școlii Tehnice Postliceale din Satu Mare, în anii 1964-1967.
A urmat cursurile Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. A obținut titlul științific de „doctor în drept“ în 22 octombrie 1977.
După absolvire, fiind șef de promoție, a fost încadrat, prin repartiție guvernamentală, pe postul de asistent universitar la aceeași facultate. A devenit apoi lector (1978-1989), conferențiar (1990-1992), profesor universitar titular (1993-2003) și profesor universitar emerit (începând cu anul 2013). Este conducător de doctorat din anul 1994; sub conducerea sa științifică s-au susținut mai mult de 30 de teze de doctorat.
În cursul carierei universitare a ocupat funcții importante, fiind șeful Catedrei de drept privat (1990-1991, 1996-2000, 2004-2012); Decan al Facultății de Drept (1996-2004); membru al Senatului Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca (1996-2012).
A funcționat, prin cumul de funcții, ca judecător la Curtea de Apel din Cluj (1993-1996) și avocat în Baroul de Avocați din Cluj (1990-1992, 1996-2013).
A fost membru al unor autorități publice, academice și administrative: Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (1994-2011); Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academică (1993-2006); Comisia de redactare a proiectului noului Cod civil român (1997-2002); Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii (2005-2010); Consiliul științific al Institutului Național de Pregătire a Avocaților (2012-prezent).
În perioada 2000-2013 a activat ca arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, fiind președinte al Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj.
Colaborări internaționale constând în cursuri, conferințe, sesiuni științifice au fost derulate la: Universitatea din Edinburgh-Scoția, Universitatea din Dijon-Franța, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea Paris II – Pantheon Assas, Universitatea din Pisa-Italia, Universitatea din Zaragoza-Spania.


